Talentul artistic se intoarce!
Astazi avem la oferta cercei facuti ieri si pozati azi. Activitatea fotografica s-ar putea sa nu fie preferata mea. N-am niciun fel de conditii de iluminare propice pentru a poza asa chestii mici, oricum as face o parte din cercel e in umbra. Dar asta e … poate data viitoare il rog pe Mihai sa-i pozeze – eu dupa o ora de munca numa cu asta m-am ales:
Incepand de saptamana aceasta, pe langa multe alte chestii, sunt si regizor si editor de film. Noua productie a casei de film “Psihologia” se poate vedea mai jos. Tema filmului este conceptul de “reactanta psihologica”.
“The making of” tine pana la minutul 08:20, iar de acolo incepe “The movie”. Durata totala a filmului este de 10 minute 41 secunde (sau asa ceva).
Toate drepturile asupra filmului ar fi ale noastre, daca am sti cum sa le rezervam. Toate drepturile asupra muzicii si a pozelor statice sunt ale celor cale le-au produs, nu avem nicio pretentie asupra lor.
Azi am primit pe mail un banc dragut, pe care (spre mirarea mea) nu-l stiam. Here it is:
Se intilnesc reprezentantii fabricilor de bere Becks, Heineken, Carlsberg si Guiness. Fiecare comanda o bere. Cel de la Becks o bere Becks, cel de la Heineken o bere Heineken, cel de la Carlsberg o bere Carlsberg, iar cel de la Guiness, spre uimirea celorlalti, cere o Coca-Cola.
Cei trei intreaba nedumeriti:
- Tu nu bei bere?
- Pai daca voi NU beti bere, atunci nici eu!
M-a cam lasat inspiratia scrisului in ultimul timp – dau vina pe prea multa muca, nu-mi mai lasa timp de gandit – asa ca am o idee noua. De fapt nu e a mea (eu nu mai am idei, dupa cum am scris mai sus), ci a Gabrielei. Cum ea tot face chestii artistice, vrea sa se si laude cu ele. Asa ca o sa pun poze cu ele aici, cu explicatii.
Astazi avem pitici. Nu pitici de gradina. Nu pitici care indeplinesc dorinte (si fac curatenie in casa). Pitici de brad.
Ce e un pitic de brad? E un pitic care se agata in brad cand asteptam sa vina un mos sau altul.
Ce face cat e agatat in brad? Daca e curent de aer sau daca cineva impinge creanga, se balangane. Altfel sta linistit si nu face nimic.
Cum arata un pitic de brad? Asa:
Cum arata o familie de pitici de brad? Asa:
Din ce material sunt facuti, ca arata foarte bine! Dintr-un fel de lut, si sunt pictati cu vopsea. Amanunte stie doar Gabi.
Cat de mari sunt ei, de fapt? 2 – 3 Kg? Nuuuuu. Cantaresc cam 20 de grame si sunt de marime comparabila cu o baterie de camera foto:
Vreti sa comandati sute de pitici de brad? Negociati cu Gabi
Sarbatori Fericite tuturor
In sfarsit, blogul poate fi gasit pe google.
Totusi, cand am cautat “gabriel fischmann” sau chiar numai “fischmann”, n-am aparut pe primele pagini. Oare ce ar trebui sa-i mai fac ca sa fiu gasit mai usor? Cine se pricepe, sa-si dea cu parerea.
Deocamdata, blogul asta apare ca primul gasit pe google daca se cauta “gabi fischmann“. Cu Gabriel nu merge…
Da, a inceput Olimpiada.
Dar nu despre asta scriem azi. Am avut plangeri ca nu am teme noi destul de des, asa ca uite una azi. E scurta, dar relativ distractiva.
Intrebare: cine decide mesajul care apare pe bonurile de masa deasupra numelui? Ca uite ce bonuri cu dedicatie am primit azi la lucru :
Poza e mai nereusita, ca e facuta de mine, nu de Mihai. Asa ca am si copyright pe ea
Spre rusinea mea, acu cateva zile nu stiam nici cand e ziua Timisoarei, nici cine e Ali Campbell.
Datorita unei combinatii norocoase de circumstante, acum stiu:
Ziua Timisoarei este 3 august
“Ziua Timişoarei, 3 August, a devenit ziua oraşului nostru prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217 din 1999. Prin această hotărâre se marchează ca zi a oraşului momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919, şi instaurarea administraţiei româneşti.” (sursa: monitorul Primariei).
Ali Campbell este fostul solist al trupei reggae UB40
Incepand din februarie 2008 el a demisionat din formatie, iar momentan canta solo. Astfel, el a ajuns si la Timisoara (probabil nu-i merge prea bine solo?) ieri, 3 august, cu ocazia manifestarilor organizate cu ocazia zilei orasului.
Concertul a inceput punctual (!) la ora 22, si s-a terminat pe la 23:15. La inceput a fost un pic mai greu, din coltul in care stateam eu parea ca aplauzele se termina cam prea repede (cel putin comparat cu cat dureaza o tura de aplauze la Filarmonica), iar lumea statea cam intepenita. Dupa cateva glume ale solistului referitoare la “marele concurs de dans de la Timisoara, unde nu danseaza nimeni”, atmosfera s-a mai destins. Au ajutat si piesele cantate dupa jumatatea spectacolului, in mod clar mult mai cunoscute publicului. Concertul s-a incheiat cu o avalansa de aplauze dupa (I Can’t Help) Falling In Love With You, iar la bis am fost incantati cu renumitul si mult-asteptatul Red Red Wine.
Seara s-a incheiat cu 10 minute de artificii. Nu stiu daca era cazul, concertul a fost extrem de satisfacator, nu mai era nevoie sa derutam toate pasarile care dorm in zona cu bubuituri timp de un sfert de ora…
Toate pozele sunt (ca de obicei) ale lui Mihai, nu le distribuiti decat daca va da el voie
Dana a propus, eu m-am conformat.
Dana se pricepe, eu nu.
Dar, cum lipsa de pricepere nu m-a impiedicat vreodata (da, vreodata se scrie intr-un cuvant, am cautat in DEX sa fiu sigur) sa-mi dau cu parerea intr-un mod extrem de hotarat, iata ce am hotarat:
Adam nu a avut buric, decat daca Dumnezeu avea buric in acea perioada, deoarece:
1) Adam a fost creat dupa chipul si asemanarea Sa
2) Dumnezeu este perfect, El nu face greseli
=> nu putea sa faca din greseala un buric daca nu era nevoie.
Si nu, nu era nevoie, pentru ca Adam a fost facut, plamadit, creat, nu fatat cum suntem noi, asa ca nu era niciun (da, niciun e un singur cuvant, mai nou) cordon ombilical de taiat si cusut.
Singurul raspuns corect si complet posibil este, deci:
Nu se poate spune daca Adam a avut sau nu buric.
De ce nu se poate spune? Pentru ca nu putem sti daca Dumnezeu are sau nu buric, decat daca Il vedem, iar cum El nu s-a mai aratat publicului larg de mult timp, iar cei care L-au vazut nu au notat cu grija prezenta / absenta buricului, nimeni nu poate spune, decat cu 50% sanse de succes, daca Adam a avut sau nu buric. Pe de alta parte, chiar daca Dumnezeu ar aparea azi si am putea toti studia prezenta / absenta mai-sus-mentionatului buric, tot ar fi neconcludent, deoarece nimeni nu-L obliga pe Dumnezeu sa ramana neschimbat asa de mult timp. El ar fi putut decide intre timp sa-Si creeze un buric, sau sa-l faca sa dispara, dupa bunul Sau plac.
Singura solutie ar fi, atunci, sa-L intrebam pe Dumnezeu, el fiind singurul in masura sa furnizeze raspunsul corect. Cum insa Dumnezeu nu se arata oricui pe strada in ziua de azi, va trebui probabail sa asteptam sa murim, cu speranta ca vom ajunge in Rai, si ca in Rai Dumnezeu vorbeste cu sufletele celor merituosi. Iar in acel moment unic, avand ocazia sa vorbim cu Creatorul, noi ne vom risipi (poate singura?) sansa de a-L intreba ceva, zicand:
“De cand asteptam acest moment! Pot sa Te intreb ceva? Este ceva ce m-a framantat ani de-a randul, ceva pentru care am dus o viata exemplara, pentru a ajunge in Rai si a Te intalni. Este o intrebare la care nici macar Gabi nu a putut raspunde! Indura-Te, rogu-Te de acest suflet nevrednic si raspunde-mi! A avut Adam buric, sau nu?“
Am incercat, am resusit, m-am dat batut.
O fi frumos si corect a scrie cu diacritice, dar daca vreau sa raspund repede la un comentariu si sa nu pierd jumatate de zi ghicind unde e punct-si-virgula pe tastatura romaneasca, trebuie sa ascult de fanii mei (voi) si sa incep sa scriu “normal”. Adica asa. Si daca ma grabesc foarte foarte tare, nu mai scriu nici litere mari la inceput de propozitii.
Dar voi incerca in continuare sa scriu macar corect gramatical si fara sa folosesc diverse prescurtari caracteristice internetului, pentru ca si cei mai limitati dintre voi (nu tu, Razvan, mai sunt si altii) sa inteleaga ce vreau sa spun.
Sa traiti bine! )))) (adica rad de voi, aia care l-ati votat, dar asta e un subiect pentru o alta zi)
După cum se ştie, pe lângă mare gânditor, sportiv performant, soţ ideal, eu mai sunt cunoscut şi ca un gurmand neegalat şi un bucătar neîntrecut.
Vedeţi mai jos ultima mea creaţie, prăjitura “à la Gabi”, pentru care muritorii se luptă pentru a prinde o bucăţică.
Cea de-a treia poză reprezintă dovada incontestabilă că talentul culinar se găseşte din abundenţă în întreaga familie, minunata porţie de spaghete bologneze fiind o coproducţie Cristina & Mihai.
O porţie de prăjitura “à la Gabi”:
Întreaga prăjitura “à la Gabi”:
Spaghete bologneze speciale:
Copyrightul pentru poze îi aparţine lui Mihai.
Copyrightul pentru versiunea iniţială a prăjiturii îi aparţine Simonei, iar pentru versiunea din poze (îmbunătăţită), mie.